De Ziua Olteniei, eveniment desfășurat la Casa Băniei

De Ziua Olteniei, am adus mai aproape de sufletele oamenilor farmecul și emoția tradițiilor, în cadrul unui eveniment desfășurat la Casa Băniei, cu sprijinul Consiliul Județean Dolj și în parteneriat cu Muzeul Olteniei.
Ne-am bucurat de prezența domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, Antonie Solomon, la deschiderea oficială a acestei zile dedicate identității noastre.
Elevii școlii noastre au fost cei care au dat viață tradiției, cu emoție și dăruire: de la șezătoarea din Piscul Vechi, la frumusețea costumelor populare purtate în cadrul paradei, de la sensibilitatea fotografiilor expuse, până la energia dansurilor oltenești și glasurile calde ale celor care duc mai departe cântecul popular.
Printre pași de joc, zâmbete și priviri pline de admirație, ne-am bucurat să avem alături elevi din școlile craiovene, dar și oameni care, aflați în trecere, s-au oprit pentru câteva clipe și au regăsit frumusețea lucrurilor simple și autentice.
O zi în care tradiția nu a fost doar prezentată, ci simțită.
La mulți ani, Oltenia!

Activitatea dedicată Zilei Mamei, organizată astăzi de elevii Secției Externe Piscu Vechi

Momente pline de emoție de la activitatea dedicată Zilei Mamei, organizată astăzi de elevii Secției Externe Piscu Vechi.
❤️ Cu multă bucurie și entuziasm, copiii au pregătit cântece, jocuri și mici surprize pentru cele mai dragi ființe din viața lor – mamele. Zâmbetele, aplauzele și emoția din sală au făcut ca această zi să rămână una cu adevărat specială.

Elevii Secției Externe Piscu Vechi – expoziției de Mărțișor „Firul alb-roșu”

Elevii Secției Externe Piscu Vechi au întâmpinat anotimpul renașterii printr-o activitate plină de culoare, sensibilitate și tradiție, în cadrul expoziției de Mărțișor „Firul alb-roșu” 💖
Cu migală și creativitate, copiii au realizat mărțișoare și lucrări inspirate din simbolurile primăverii, redând prin fiecare detaliu bucuria începutului de martie. Firul alb-roșu, simbol al speranței și al reînnoirii, a prins viață în mâinile lor și a transformat expoziția într-un adevărat colț de poveste.
Suntem mândri de talentul și implicarea lor și le mulțumim profesorilor coordonatori pentru dăruirea cu care cultivă dragostea pentru tradiție și frumos.
🌷 Primăvara începe cu noi… și continuă prin fiecare zâmbet!

La mulți ani, România!

🇷🇴 Dragostea de țară ne unește!
🇷🇴 La mulți ani, România!
🇷🇴 La mulți ani, dragi români!